Despre EcoRun și 10km ai mei

This post has already been read 307 times!

Să ne abatem un pic de la orientare și să aruncăm o privire de după lumea orientării. Tot pe drumuri de câmp și pădure, tot alergători, dar fără hartă și fără de busolă. Aceștia sunt “trailer-ii” (am conjugat corect?) din Moldova sau denumirea mai oficială Comunitatea Run Moldova. Dacă până acum majoritatea alergau singurei, fără ca să știe lumea, acum aleargă în grupuri și îi știe lumea 😀 .

Pentru acei care nu știu ce reprezintă 
Run Moldova:

Run Moldova este o comunitate necomercială, scopul căreia este promovarea unui mod sănătos și activ de viață. Membrii acestei comunități sunt sportivi amatori și profesioniști, care practică diverse tipuri de probe sportive, accentul fiind pus pe alergare și trail.

Și misiunea:

RunMoldova își propune să popularizeze modul activ de viață prin susținerea și organizarea unor manifestații sportive disponibile publicului larg, inclusiv competiții, tabere de alergare și alte activități.

Am aflat de ei din reportajele foto de la primele ediții EcoRun.

EcoRun este un eveniment de trail, care din acest an a devenit un fel de franciză cu 4 evenimente de alergare.

Din istorie: prima mea participare la EcoRun datează cu august 2017 la ediția Dragonului de Aur, atunci am alergat semimaraton, un traseu absolut fantastic în rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi.

Hai să revenim un pic la esența trail running-ului. Este o variantă alternativă a alergatului pe șosea. Înădușiți de îmbulzează și haosul din oraș, sportivii aleg să alerge pe terenurile din sânul naturii: câmpii, păduri, văi, creste, dealuri. Dispunând de cunoștințe tehnice de traversare a traseelor, aceștea pot să se dezvolte și să pretindă la rezultate frumoase. Ca să fac o paralelă cu orientarea: este o fază de pregătire în viața unui orientarist care se aseamănă mult cu perioada de intersezon, când alergăm crossuri de volum. Dacă să considerăm astfel, atunci se pare că sunt bine familiarizat cu acest sport.

În acest an, organizatorii au venit cu o ideie foarte bună de a organiza curse de Hramul orașului – și, deoarece fiecare oraș din Moldova își are Hramul său, evident curse pot fi multe. Eram la curent cu toate cursele organizate, inclusiv EcoRun Hîncești, dar nu am planificat să particip, fiindcă… să caut un argument bun… fiindcă sunt din altă „sectă sportivă”. Dar am participat 😉 Cu câteva zile înainte de competiție, un prieten a zis că trebuie să mergi. Și fiindcă nu aveam planificat nici o altă cursă, am zis OK.

Cursa EcoRun Hîncești a cuprins două distanțe: cros (cca 10 km) și semimaraton (cca 21 km) cu startul în centrul orașului. Traseul a inclus parcurgerea locațiilor istorice locale, codrii din preajma orașului și revenirea în centrul orașului. Suprafața terenului, parcurs de trasee, a fost constituit în mare parte din drumuri de țară acoperite cu pământ și pietriș, poteci de pădure cu potențiale denivelări și rădăcini de copaci mai mult sau mai puțin vizibile.

Având la dispoziție aceste informații mi-am ales echipamentul de alergat și am creat planul de parcurgere a traseului. Parcă eram gata de cursă, așa că hai să vedem de ce la Hâncești și de ce pe 5 mai: mun. Hâncești a împlinit 518 anișori, cu prilejul acestei aniversări au avut loc un șir de activități, printre care un concert, recital de poezie, dansuri, paradă, prezentarea a tot ce are Hâceștiul și, desigur, EcoRun-ul.

Sunt sigur, că îți dorești să afli detalii despre traseu. Ai două variante: sau încarci trackul pe telefon și alergi, sau alergi virtual cu mine în paragrafele de mai jos. Varianta mea de 10km (+300m) este mai bună fiindcă are bonus: emoții de competiție 😉
Să începem cu încălzirea care, de obicei, o fac în jumătate de oră, după ce am finisat-o, ca să nu adorm până la start m-am alăturat grupei 21k Sports, care într-un cerc perfect rotund făceau extensii de care vrei. După cum am înțeles, ca să poți faci parte din acel cerc, trebuia să ai ciorapi compresport. Spre bucuria mea, aveam așa ceva, deci cu pieptul umflat puteam intra în cerc. Evident că glumesc :D, nu era vorba de nici o condiție. Toți glumeau și tot era bine, până când m-au întrebat în glumă: Tu ce ai de gând să alergi la rezultat? Pffff…. Serios??? Nu, am venit să fac excursie pe traseu. Să nu fi alergat la rezultat, puteam 10km să găsesc și pe aproape de casă 😀

Am mai salutat prietenii, pe care îi cunosc (familia nu o cunosc, dar câțiva membri de acolo îi cunosc foarte bine – da, Mihai Chiriac?): Ce? Azi vii primul la finiș. Chestia, că nu era întrebare, pentru că a fost spusă cu un ton arfimativ. Ei, dacă așa consideră lumea, m-am calmat și am început să mă simt ca persoana care prima ajunge la finiș 😀 .

   Hai la start: sub o arcă gonflabilă am fost aranjați toți participanții de pe ambele trasee. Am pornit din rândul trei – băiat optimist. Deja am un pic de experiență: la start sunt mulți de-ale Usaim Bolt. Și… start. Prima porțiune – în oraș – vale->deal (Manuc Bey)->scări la vale->drum plat. La fiecare intersecție erau voluntari care ne direcționau. După cum am zis, au fost câțiva indivizi care au luat startul de jos – sub 4 min/km. În această porțiune de traseu, am făcut cunoștință cu potențialii concurenți și am definitivat cum alerg. Ei-i, cum alerg? Dacă nu cunosc traseul, în spatele macar a cuiva. Până la ieșirea din oraș devansam câte unul, cu o întrebărică ușurică: Unde te-ai pornit așa repede? 😀 La ieșirea din oraș eram al 5-lea/per general și al 2-lea la 10km. Nu îl cunoșteam pe băiatul din față, care alerga într-un tempou cu Igor Țîmbălari (la 21k), părea foarte încrezut că avea pace-ul necesar ;).
Următoarea porțiune: malul iazului, apoi pe lângă o pădure de parc până la un peco părăsit, ca din filmele western. Taman la stația ceea peco am mai devansat un sportiv de la 21k. Ceilalți doi de la 21k au plecat înainte, evident, că nu aveam nici un interes ce-i cu viața lor. Important să îl țin în vizor pe concurentul nr.1. Nu a durat mult, fiindcă porțiunea plată s-a terminat și a urmat un drum de câmp în deal, după care șerupia sus-jos. Am accelerat un pic și până în vârful dealului l-am devansat. Nu am mai avut răbdare să tot alerg în spate. Dar de aici a început frica, dacă pierd marcajul, e cam riscant să fii primul. Dacă tot nu aveam pe cine urmări, căscam gura împrejur, la peisajul fantastic, care se întindea departe spre orizont. O zi senină, cu iarba verde colorată în bătaia vântului. A urmat punctul foto – așa că repejor am setat o față de alergător profesionist, poziția corpului corespunzătoare (tot pentru o fotografie). 
După acest punct am intrat în pădure, aici era punctul de alimentare, am trecut pe alături. Aveam 20 min. de când alergam, care apă? 😀 Apoi – cireașa de pe tort – 1km doar ascensiune pe drum de pădure. Tot dealul am ținut o distanță de rezervă față de Maxim (între timp am aflat și cum îl cheamă :D). Însă, pentru performanță, am dat-o în bară la această porțiune, până am ajuns în vârf am făcut trei opriri pentru a restabili respirația. Tot așa, alergând în deal, mă tot întrebam când se termină. Brusc marcajul a cotit la stânga și de acolo – drum brusc în jus. Am scos frâna, sau cum zice în sat “talaghiru” de la căruță, și ca un copil care a evadat din captivitate, am zburat pe drumul de pădure. Observați ce bine a fost secționat traseul? Contrastul de peisaje: oraș, iaz, drum de câmp, pădure și… vedeți în continuare. La ieșire din pădure am nimerit în arătură, iată încă o surpriză. Bine că au fost doar câteva brazde, altfel aveam să pomenesc organizatorii de bine. După arătură valea încă continuă prin câmp – fără drum, prin miriște. Am panicat. Fiindcă eram cu glezna luxată la piciorul stâng și cu un pace mediu, am traversat această porțiune. Aveam impresia că sunt cenușăreasa pe tocuri. Eram foarte atent la fiecare pas, de parcă alergam pe un câmp minat. Și tot așa până la peco. Alt peco – nou, frumos, verde, și FĂRĂ MARCAJ mai departe. Iată: de ce mă temeam s-a întâmplat. M-am oprit, până m-a ajuns Maxim, după care ambii neîncrezuți am pornit spre peco cel vechi. Se pare că era drumul corect. De aici deja trebuia să alergăm pe același drum până la finiș. Consideram că va urma partea interesantă, ne vom hrăni cu viteză reciproc și va fi o concurență. Ei bine.. am rămas doar cu aspirația. Iarăși am ieșit în față și ca un câine cu limba scoasă am alergat spre finiș. Să nu crezi că totul s-a terminat? Traseul înapoi nu presupunea cotitura pe la Manuc Bey, ceea ce înseamnă acei 300m în plus și 30m altitudine, dar eu de unde să știu. Ajung acolo și, neștiind ce fac, am urcat dealul. Mă gândeam: „Unde dracu’ sunt voluntarii?” Într-un sfârșit i-am înâlnit, doar că nu era la intersecția cuvenită (la finiș organizatorii mi-au spus că trebuia să alerg drept înainte și că voluntarul nu s-a gândit că avea să ne întoarcem atât de curând. Așa că dormea prin tufari, probabil). Urcându-mă spre castel, Maxim a făcut la fel, probabil tot nu știa traseul (dacă o lua înainte sigur mă întrecea). Am ajuns la ultimul deal în oraș spre finiș. Nici aici nu s-a terminat toată povestea. Trecând jumătate de deal, am fost întâmpinat de mașinele de tonaj care se întorceau de la paradă. Oare era planificat asta? 😀 Așa că am alergat pe sub gard, prin colb și praful, ridicat de mașini. Ahhh… da… totuși mi se pare că praful a fost planificat pentru efecte speciale :D. Și gata finiș-finiș-finiș, ura-ura-ura, mi-au pus medalia în gât și la odihnă. Felicitări mie ;), doar că nu prea era cine să mă felicite. Și aici am înțeles de ce nu îi interesant să câștigi: nu te aplaudă nimeni. Ultimii participanți au fost întâmpinați cu urale. Gata… m-am supărat 😀
Ce mai urma? Festivitatea de premiere care urma să înceapă peste vreo 3-4 ore. Deci să facem și noi o pauză și să îmi înșir impresiile.
Ai observat, probabil, stilul un pic comic, un pic cu luare peste picior. Acesta este stilul meu de viață: de a face haz din tot ce mă înconjoară, asta nu neapărat înseamnă că nu mi-a plăcut ceva. Dimpotrivă, organizatorii au desfășurat un eveniment senzațional. Istoria evenimentului, logista, dispoziția, voluntarii – totul a fost gândit foarte bine și s-a observat că au depus toate eforturile pentru acest eveniment. Bravo echipei organizatorice! Mai vrem așa evenimente.
Observam cum la finiș participanții se îmbrățișau, se felicitau, vorbeau ca o familie. S-a simțit acest sentiment de unitate. Parcă eram cu toții colegi de clasă. Nici gând să te simți străin aici, dacă să compar cu evenimentele de trail organizate de altcineva. Momente unice surprinse în momentele de finiș. Atâta fericire pe fețele celor care finișau… doamne… aici viața începe să aibă un sens, un scop. Senzațional! În fine, poți vedea singur din albumele foto de pe pagina de facebook EcoRun.
Orientariștii la EcoRun Hîncești
Tan-da-dammm! Festivitatea de premiere la care a fost prezent și primarul orașului – Alexandru Botnari. Primii trei clasați au fost premiați de Moldtelecom, 21K Sports și Siberian Health. Premiile, desigur, au fost mult peste așteptările mele. Mă dureau mâinile să le duc acasă. Hai să le enumăr: o medalie, cel mai mare ulcior din partea EcoRun, smartwatch ZeRound2 din partea Moldtelecom, două sticle cu ceva licoare specială din partea administrației locale Hîncești și o mână caldă din partea primarului 😀
Primarul or. Hîncești Alexandru Botnari
Iata așa s-a scurs ziua de 5 mai la Hâncești. O zi frumoasă și senină cu rezultate frumoase. Evenimentul s-a încheiat, dar noi nu ne împrăștiam. Comunitatea RunMoldova este foarte activă, zilnic aleargă pe meleagurile noastre frumoase, așa că, dacă alergi singurel cu căștile în urechi, aruncă căștile și asculta natura împreună cu RunMoldova, dar dacă și mai grav, încă nu alergi, atunci ești obligat să devii membru al grupei pe facebook RunMoldova, să vezi o metodă alternativă de relaxare. Știi ce fac eu când sunt obosit? Merg la alergat vreo 5km 😀

Știi ce fac eu când sunt obosit?
Merg la alergat vreo 5km 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*